Magia Crăciunului nu se pierde niciodată…

Poveste de Craciun

Deși de ceva vreme m-am desprins de copilăria mea, în inimă am rămas copilul veșnic care iubește magia, strălucirea sărbătorilor, minunile de iarnă albă, Moș Crăciun, animalele magice, renii, elfiizăpada, aromele de vin și portocală, mirosul acelor de brad, luminile colorate, căldura focului ce arde în sobă…

Pentru mine Crăciunul va fi mereu vremea aceea a anului care îmi va aminti să mă conectez cu copilul din interior, care visează, crede, simte și vede în ochi și inimi uimire, care a învățat să împartă dragoste și bucurie cu toți cei din jur, care știe să recunoască frumusețea din suflete, din lucruri simple și locuri dragi.

… Oraşul vibrează în aceste ultime zile ale anului. Aglomeraţie este peste tot, în magazine, pe străzi. Cei mici îşi trag de mânecă părinţii pentru a le arăta ce îşi doresc să primească în dar, iar cei îndrăgostiţi încearcă să-şi surprindă perechea cu ceva deosebit.

Este o atmosferă încântătoare, iar sublimul devine perfecţiune în ziua de Crăciun. Alături de familie, fiecare celebrează acest minunat moment. Parfumul de scorţişoară din vinul fiert, amestecat cu cel al cozonacilor cu nucă sau mac devin un tot unitar în jurul bradului împodobit, sub care tronează cadourile. Colindele se aud în surdină, în timp ce toată lumea se pregăteşte să deschidă darurile. Încep cei mici, aşa cum este și firesc.

Pachetul este destul de mare pentru mine, de abia dacă îl ridic şi ajutat de tata încep să sfâşii cu frenezie hârtia care ascundea ceea ce îmi doream să primesc… „Ura! Un robot. Este chiar Terminator, robotul din film, l-am văzut eu! am exclamat cu bucurie ca orice copil căruia i se îndeplinesc dorințele secrete.

Eram fericit până la lacrimi și absolut mirat, ca de fiecare dată, de cum reușește Moșul să ghicească gândurile copiilor. Eu nu i-am scris decât că aș vrea să îmi aducă o jucărie frumoasă la care mă gândesc demult, câteva dulciuri și restul magieee…

“Merge super robotul meu, tata. Dar de unde a luat moșul exact robotul ăsta pe care îl doream?”                           “Ei, cum de unde, îmi zise tata deloc surprins de întrebarea mea, de la prietenul cel mai bun și cel mai vechi al Moșului, spiridușul Bushy Evergreen, inventatorul mașinii magice de fabricat jucării și jocuri pentru copii.

Sipidușul ăsta după ce află ce jucării sau jocuri își doresc copii de la Moș Crăciun, le fabrică cu mașinăria lui magică și apoi le testează pe toate, pentru a se asigura ca acestea funcționează și vor ajunge în bună stare la copiii care au scris moșului dorințele lor…” încerca tata o explicație pe măsura bucuriei mele.

“De azi voi fi în tabăra condusă de John Connor, am să fiu şeful mișcării de rezistenţă în războiul cu armata de roboţi răi”… continuam să vorbesc cu aceeași nestăvilită încântare, în timp ce tata și mama savurau din plin plăcerea mea…

Ce magie reușise să facă Moșul pentru mine aducându-mi jucăria robot la care visam. Din totdeauana îmi doream să lupt împotriva cyborgilor controlați artificial. E firesc să fii de partea binelui. E normal ca atunci când lupţi cu forţe malefice să ai o doză de optimism şi acest lucru e mult mai probabil să-l simţi când ştii că ceea ce realizezi este pentru binele omenirii. 🙂

Asta e viaţa! Nici de ce şi nici când, nu ştiu momentul şi nici motivul pentru care am ales ca în viaţă întotdeauna să fiu de partea binelui. Probabil că în familie mi s-a insuflat această dorinţă încă din fragedă copilărie.

Cu ochii plini de uimire m-am uitat la toți cei din jur, le puteam citi fericirea pe chipuri şi atunci am realizat un lucru, magia Crăciunului o poți simți doar prin acele emoții create de gesturi și lucruri simple în aparență pentru care nu există nicio mașinărie sau vreun program informatic care să le poată reprezenta, iar pentru sufletele care cred în această magie, ea nu va fi niciodată pierdută

Viața este o experiență și dacă aveți încredere în inima voastră și puteți înțelege lucruri dincolo de explicația minții, atunci veți putea experimenta și trăi tot felul de întâmplări interesante.

Fără a renunța la încredere în ceea ce faceți vi se pot îndeplini multe dintre cele mai mari dorințe și cele mai îndrăznețe visuri. Ar vrea cineva să știe fiecare detaliu despre ceea ce se va întâmpla oricum în viața lui? Dacă știi asta deja, atunci unde ar mai fi magia clipelor trăite?

Cu toții ne dorim să sărbătorim într-un fel sau altul o zi magică, în care inimile și imaginația noastră se vor putea deschide și extinde ceva mai mult pentru ca spiritul magiei să ne cuprindă sufletele, iar ca acest lucru să fie posibil, Opera Comică pentru Copii, vă invită și anul acesta, mic cu mare la cea de-a patra ediție a spectacolului intitulatPoveste de Crăciun, ce se ține la Sala Polivalentă București pe data de 4 decembrie 2018. 

Îndrăzniți să visați, să aveți încredere în voi, dăruiți dragoste, timp, afecțiune, prietenie, bunătate, energie pozitivă și cu siguranță magia și copilul de la Crăciun, vă va însoți tot anul. ♥ 

Craciun 14

Advertisements

2 thoughts on “Magia Crăciunului nu se pierde niciodată…

  1. In oricare etapa a vietii vei fi, in sufletul tau vei purta copilaria ca pe cea mai de pret avutie!
    Craciunul are o magie doar a lui, inconfundabila, dar nu cumva ii uitam esenta!?? Nu cumva ne bucuram de alte lucruri, de altfel minunate si uitam ca, de fapt, magia Craciunului este despre Nasterea Mantuitorului!?
    Seara binecuvantata sa ai!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s